marți, 6 octombrie 2009

Haituiti-l !!!

Pe spinarea lui, Dan Diaconescu a ajuns sa-si faca studio nou si sa faca rating cu prostimea, oferind cretinilor din fata televizoarelor subiecte retarde ridicate la rang de “senzational” si mai nou “zapacitor”. Cu el in program zi de zi, si-au orientat ProTV sau Antena1 grilele catre productii cu manelisti, semanand scandalul, fitza, sangele, banul si prostul gust in fiecare stire, fiecare promo, fiecare generic. Cu el in peisaj, politica romana si-a regasit oratorul nebun de care diabetul lui CVT era sa ne priveze iar alde Base sau Nastase, deveniresa niste rele mai mici, preferabile. Cu el in mijlocul fotbalului, am ajuns sa apreciez gramatica fotbalistilor si frazele imposibile ale lui Dinu. Cu Gigi Becali, s-au schimbat multe.
Ce e mai rau, insa, e ca avandu-l pe el in Ghencea, am trait ani atat de negri, fotbalistic vorbind, umilitori, tristi si mocirlosi, incat nici cele cateva, foarte rare momente de semi-performanta n-au fost in stare sa-i lumineze, sa-i curete si sa ne dea vreo speranta.
Da, o fi Steaua o relicva a comunismului iar cei 44% dintre romanii amatori de fotbal care s-au declarat stelisti n-o fi numai savanti sau artisti de geniu. Dar cantitatea e mai relevanta decat orice, fie macar si prin prisma faptului ca reprezinta o constanta infioratoare peste epoci. Si ne pare rau, noua, celor 44%, daca acum niste zeci de ani, seful de la Caile Ferate n-a fost la fel de influent precum Valentin Ceausescu. Si tot la fel de rau ne pare ca Timisoarei i-au trebuit decenii intregi pana cand cineva sa vina si sa-si spele banii murdari pentru ca Banatul sa spere sa redevina poverbiala frunce. Asa ca, spre frustrarea eterna a lui Florin Calinescu, noi tot nu vom disparea. Tot nu ne vom desfiinta ci vom ramane aici, pentru ca, dupa ani si ani, tot la performantele Stelei se raporteaza toata lumea. Tot pe punctele muncite de Steaua ies altii in excursie in Europa. Tot invingerea Stelei e apogeul meschin al carierei sau chiar vietii unora. Tot amicalele Stelei fac mai mult rating decat derbyurile altora. Si pentru ca, oricat vrem sa traim in prezent, oricat am exagera cu vorbele si oricat ne-am infierbanta in declaratii sau scandari, trecutul Stelei e, cel putin deocamdata, mai mare decat trecutul, prezentul si viitorul celorlalte echipe.
Prezentul insa incepe sa ne scape printre maini, si asta nu pot accepta, pentru ca asta distruge viitorul. Pot sa accept multe. Pot sa inteleg indobitocirea oamenilor, pentru ca pana la urma e principiul optim de functionare al unei
societati, inca din vechime. Pot sa accept badarania, incompetenta, incultura, mancatul de seminte, dansatul pe manele, jegul ascuns sub haine scumpe, pentru ca, din pacate, pe nici una dintre acestea nu le-a inventat Becali. Sunt doar aspecte cotidiene, care nu-mi convin, dar pe care stiu ca nu le pot schimba, cel putin nu usor. Epitete vechi de cand lumea. Insa cand toate acestea se insumeaza la conducerea Stelei, ei bine, asta nu mai pot sa accept. Ce-i drept, incep sa se insumeze peste tot, de la cel mai amarat colt de strada si pana la Palatul Victoria si poate ca de aici ar trebui inceputa o revolutie, dar probabil ca odata la 20 de ani e cam des pentru natia asta.
Poate ca as inghiti certuri si scandaluri si prost gust, in schimbul performantei. Poate ca m-as “vinde” principial pentru o bucurie sufleteasca. Dar nu cred ca voi avea nici macar sansa asta. Cat timp Becali va fi la conducerea Stelei, nu scandalul sau prostul gust vor fi problema. Marile drame vor fi lipsa de orizont, incoerenta, inconsistenta, mediocritatea. Nu vom avea un plan. Ne vor lipsi strategii si strategiile. Vor veni jucatori de doi bani, anuntati si platiti ca mari talente si vor pleca precum niste javre batute. Vor veni antrenori de compromis si vor ramane atat timp cat tine compromisul. Vom asista la dominatia lipsei de logica, la jucatori platiti ca sa plece in timp ce cei adusi gratis n-au loc nici in curtea scolii, la jucatori ridicati in slavi si desfiintati in aceeasi fraza agramata, fara cap si coada, debitata de mintea unuia pentru care meseria de cioban e chiar si ea prea dificila. Cat timp Becali va fi la conducerea Stelei, nu vom avea performante. Va fi doar o specula ieftina, ca cea din Pipera, bani aruncati degeaba cu titlu pretentios de investitie, cu care apoi sa poate fi scosi ochii contestatarilor.
Asa ca haituiti-l. Nu-l slabiti nici o secunda! Nu-l iertati si mai ales nu-l credeti! Nu va lasati pacaliti nici o clipa! Sa plece! Sa dispara! Nu stiu cine ar trebui sa vina, cine e omul magic capabil sa construiasca o afacere viabila, nu o gaura neagra cu care sa isi manance averea pentru un trofeu meschin, pentru ca apoi sa micsoreze salariile si sa inghete investitiile pentru ca nu-si mai poate permite sa intretina Maybach-ul. N-am solutia perfecta, n-am vreun as in maneca si nici un cumparator in sufragerie. Stiu doar ca trebuie sa existe solutii. Mai stiu sigur insa ca se vor gasi multi nostalgici care sa zica ca era mai bine pe vremea lui (cum s-au gasit si cu Nea Nicu). Insa, eu unul, prefer o echipa de mijlocul clasamentului cu pretentii de campioana, decat o fosta compioana fara pretentii.
Haituiti-l! Nu-l scapati! Doar nu faceti rau jucatorilor. Incurajati echipa! Incurajati-l si pe el sa plece. Puteti sa o faceti frumos. Elegant. Pastrandu-va blazonul. Ganditi-va la asta! Ganditi-va bine! Nu faceti rau altora, insa pe el chinuiti-l. Constant. Determinat. Neobosit. Cu ura. Cu constiinta. Macinati-i nervii, distrugeti-i siguranta, inoculati-i frica. Pana pleaca. Apoi uitati-l. Definitiv