Scandalul legii sanatatii abia a inceput, concentrandu-se pe subiectele legate de serviciile medicale de urgenta. Sa fie asta un scenariu in care cineva incearca sa ne ia ochii de la celelalte subiecte delicate, precum sistemul asigurarilor medicale, finantarea, medicina primara si de familie, malpraxisul, samd? Sau poate se gaseste cate un Arafat pe fiecare subiect, care sa deschida ochii poporului catre un viitor sumbru, in care, ca si in SUA zilelor noastre, tot mai putina lume isi permite servicii medicale. Situatie care, dupa mii de ani de "evolutie" a speciei umane, reprezinta probabil una dintre cele mai mari involutii si nu are nimic uman in ea.
Personajele din aceasta poveste trebuie tratate separat:
- Ministerul Sanatatii, nu trebuie tratat cu aceeasi indiferenta cu care acesta a tratat situatia. Pentru ca nici un reprezentat al ministerului, ministru, secretar de stat, purtator de cuvant, bagator de seama, portar sau femeie de serviciu, nu a luat nici un fel de pozitie, nici despre implicatiile legii si nici despre actiunile si parerile unui sub-secretar de stat din acest minister. Docili, toti "medicii" cei care asteapta spagile si beneficiile sistemului privat pe deoparte, si toti ungurii care asteapta viitoarele alegeri pe de alta, au tacut la un ordin si l-au lasat sa latre pe dulaul cel mare.
- Dulaul, D-l prezident, care la vederea flotei de ambulante are un deja-vu care-l face sa baleasca mai ceva ca un Saint Bernard, si-a depasit cu mult nu numai atributiile dar si limitele bunului simt. A iesit repetat la televiziune, prima data infuriat, a doua oara incercand sa-si spele iesirea anterioara, insa urechindu-l pe Arafat ca un profesor pe un elev care vorbeste in ora. Emite judecati de valoare dar admite ca nu se pricepe in domeniu. Acuza de sabotaj un om care a constuit sistemul de urgenta din Romania, dar saboteaza sanatatea tuturor prin sustinerea ideii ca sistemul de urgenta nu e important in marea schema a lucrurilor. Se intreaba retoric de unde sa faca rost statul de bani ca sa cumpere acele celebre 1200 de ambulante care cica ar fi necesare pentru ca sistemul sa functioneze si mai bine, dar uita mai multe aspecte. Uita ca amortizarea investitiei unui privat se va regasi in tariful de interventie, uita ca ambulanta nu se conduce singura si nici nu resusciteaza singurica atunci cand se zguduie prin gropi, uita de laudele aduse sistemului de catre specialisti internationali in domeniu. Si il acuza pe Arafat ca nu si-a trimis observatiile catre minister, dar uita ca tocmai trimiterea acestora i-au facut pe membrii comisiei sa nu-l mai cheme la discutiile comisiei. Presedintele nu uita doar ca mandatul sau extins se apropie de final. Arogant, sugereaza ca e normal ca Arafat sa plece daca nu e de acord cu seful lui. Pai nici noi nu suntem de acord cu seful tarii. Asa ar trebui, sa plecam din tara? Sau invers? Ghici ghicitoarea mea!?
- Raed Arafat, un specialist in domeniu si fara culoare politica. Decorat de doua ori, odata chiar de actualul presedinte.A salvat vieti in timp ce a servit sub 5 ministri de culori politice si capacitati intelectuale incerte. A constuit un sistem viabil in timp ce altii omorau nou nascuti sau isi umpleau buzunarele de pe urma diverselor gripe de laborator. Se lauda cu laudele altora, cu preturi bune la ambulante, cu costuri mici de exploatare, cu profesionalism, cu un sistem integrat si interdependent, responsabil si uneori chiar de elita. Cu date certe, cifre clare. Cu 15 lei pe cap de locuitor costuri de achizitie in 2007, atunci cand s-a reinoit parcul de masini.... Oare celor care ajung de sarbatori la urgente pentru ca s-au imbuibat ca porcii li s-ar parea mult sa renunte la 2 beri la pet odata la cativa ani ca sa stie ca sunt in siguranta atunci cand fac excese, fie ele mancare, de viteza sau de prostie?
- Oamenii din umbra. Privatii. Oamenii care vor sa faca bani cu bolile noastre. Aceiasi oameni care fac bani cu foamea noastra (fie ca e vorba de subventiile inghitite aiurea, de importul de legume de plastic, de ingroparea miciiagriculturi), cu nevoia noastra de miscare (fie aici vorba de benzina, autostrazi sau transport incomun), aceiasi oameni care fac bani ca sa finanteze politica ca sa mai faca niste bani.
- Oamenii care stau in lumina, trancanesc, influenteaza si dezinformeaza. Presa la comanda, lingai, demagogi de profesie, raspandaci, catei de curte. Moderatori care n-au nici o rusine sa intre peste un moment important din conferinta de presa, pentru sa face un inutil rezumat si a acoperi in direct vorbe care dor. Analisti si consultanti care au tupeul sa furnizeze aberatii cu putere de adevar absolut, pentru ca poporul e prost si crede orice.
Si finalmente, suntem noi toti, personajele sacrificate in razboiul intereselor financiare. Carnea de tun, gropile comune. Noi cei care ar trebui sa nu lasam aceasta lege sa treaca suspect, pe sub pres, asa cum ar fi vrut conducatorii nostri. Nu e vorba de a o opri, de a o sabota, ci doar de a ne asigura ca ceea ce urmeaza e in beneficiul sanatatii oamenilor. E o lege care trebuie analizata bine, dezbatuta, calculata. Daca solutia corecta pentru viitor e ca sistemul sa fie privat sau mixt, accept, dar vreau sa fiu convins. Deocamdata, sunt convins ca motivatiile sunt altele. Nu spun ca privatizarea e o idee gresita, ci sunt doar impotriva cresterii costurilor. Teoretic, privatizarea ar trebui sa genereze concurenta, si de aici, profesionalism si costuri mai mici. In spirit pur romanesc, astept insa sicane, canibalism si concurenta neloiala, numere de urgenta blocate, blocaje financiare si ambulante trase pe dreapta. Si, tot in spirit pur romanesc post-decembrist, distrugerea lucrurilor frumoase si care merg bine.
In mileniul trei, evolutia ar trebui sa fie spre un sistem medical daca nu gratuit atunci cat mai abordabil. In schimb, ne indreptam, la nivel mondial, catre un ev mediu sistemic. La nivel mondial dar si national, tot mai des, conducatorii nostri au un pic alte interese decat cele ale poporului. Oare de ce? Si chiar asa? Cine o fi mai patriot intre un marinar betiv si un profesionist palestinian? Ghici ghicitoarea mea!?
marți, 10 ianuarie 2012
marți, 2 februarie 2010
Avatarurile Avatar-ului
Rar am auzit de vreun film care sa creeze o asemena polemica intre semeni, de la manelist la intelectual (via pseudo/pretinsi intelectuali), de la mancatori de seminte la trendsetteri si de la galeria Rapidului pana la conferinta PNL de la Poiana Brasov (ma rog, aici drumul nu-i asa de lung).
S-au spus vorbe grele, cu referire speciala la parti ale corpului din jurul taliei, s-au vehiculat lichide si solide de diverse culori, s-au spart capete si s-au stricat prietenii, s-au nascut bataturi pe buricele degetelor preocupate sa scrie cat mai repede povesti, replici, comentarii cat mai pretentioase si mai pline de duh. Si s-au cheltuit bani cu nemiluita, s-au consumat lanuri de porumb si cisterne de dioxid de carbon, s-au mirosit transpiratii, respiratii si emanatii la coada si mai ales in sala.
Filmuletul in cauza pare sa fie cam cel mai bine vandut film de pe fata pamantului, ceea ce, in ciuda mediei intelectuale indoielnice oriunde ti-ai arunca privirea, trebuie sa spuna ca n-are cum sa fie chiar cel mai prost film de pe fata pamantului. Si daca cineva a vazut Titanic (clipul de la My Heart Will Go On nu se pune in aceeasi masura in care nu se pun documentarele de pe Descopery), trebuie sa stie ca prietenul Cameron e un sucker pentru siropuri romantice insa e in acelasi timp un vizionar in materie de imagine. Sau cel putin in materie de a angaja baieti vizionari in materie de imagine. Chestie care poate sa fie extinsa inclusiv la seria Terminator sau chiar si la Abyss pana la un punct. Asa ca un blockbuster marca James Cameron trebuie sa fie de fapt o telenovela foarte hi-tech.
Intr-un fel imi pare bine ca batranul James n-a pus mana pe Lord Of The Rins, pentru ca am fi ajuns sa vedem scene fierbinti cu Frodo si Gollum, dar asta nu-i scade prea mult din meritele sale cinematografie. Pentru ca, spre disperarea pretentiosilor nostri intelectuali care peroreaza ipocrit despre valorile cinematografiei europene, uitand ca au plans pe cine stie ce comedie romantica hollywoodiana cu o seara inainte, Avatar nu e un film prost. Avatar e o experienta vizuala, bazata pe o poveste simpla, cu care oricine se poate ralia usor. Si in fond, o poveste nobila, care, oricat de subtire si uzata ar fi, e refuzata probabil de cei care ar refuza-o daca li s-ar intampla in viata reala. Avatar nu merita premii pentru cel mai bun film, dar merita orice alt premiu cu conotatie tehnica.
Unii oameni, pretentiosi de genul celor din noua "gherila" catavenciana, care pare sa nu mai prea are treaba cu realitatea de cand are treaba cu Realitatea, au drame despre multii plutitori si animalele cu 6 picioare (vezi aici). Ca deh, in universul nostru exista reguli. Una de bun simt e sa stai in banca ta cand nu intelegi ce se intampla, doar ca, intr-adevar, regula gravitatiei are ceva mai mult succes. Dar cand critica te mananca precum un cancer, n-o sa ai niciodata imaginatie, placerea unei povesti si nici deschiderea catre diversitate. Si daca vorbim de o planeta alta decat batranul Pamant, mie mi se pare ca avem de a face cu un SF, SciFi, Science Fiction. Stiintifico-fantastic. Am o vaga impresie ca acest cuvant, "fantastic", nu e doar interjectia pe care o auzi in ultima vreme in Romania cand ninge iarna. Parca are un sens, nu stiu sigur, dar o sa-l intreb pe Jules Verne cand ma intalnesc cu el.
In rest, parerea mea, in ciuda ciudei pe care o am pe americani, e sa dati banu' pe Avatar, sa-i ingrasam contul lui James, pentru ca-si merita banii mai mult decat isi merita criticii maruntisul lor meschin. Pentru ca filmul in general are niste componente, care pot fi descoperite si la sfarsitul, pe genericele alea pe fond negru, unde apar toti negrii care au muncit acolo. Si una dintre componente este imaginea. Daca Avatar ar fi fost o piesa de teatru, probabil ca s-ar fi golit sala dupa prima replica. Dar nu e.
S-au spus vorbe grele, cu referire speciala la parti ale corpului din jurul taliei, s-au vehiculat lichide si solide de diverse culori, s-au spart capete si s-au stricat prietenii, s-au nascut bataturi pe buricele degetelor preocupate sa scrie cat mai repede povesti, replici, comentarii cat mai pretentioase si mai pline de duh. Si s-au cheltuit bani cu nemiluita, s-au consumat lanuri de porumb si cisterne de dioxid de carbon, s-au mirosit transpiratii, respiratii si emanatii la coada si mai ales in sala.
Filmuletul in cauza pare sa fie cam cel mai bine vandut film de pe fata pamantului, ceea ce, in ciuda mediei intelectuale indoielnice oriunde ti-ai arunca privirea, trebuie sa spuna ca n-are cum sa fie chiar cel mai prost film de pe fata pamantului. Si daca cineva a vazut Titanic (clipul de la My Heart Will Go On nu se pune in aceeasi masura in care nu se pun documentarele de pe Descopery), trebuie sa stie ca prietenul Cameron e un sucker pentru siropuri romantice insa e in acelasi timp un vizionar in materie de imagine. Sau cel putin in materie de a angaja baieti vizionari in materie de imagine. Chestie care poate sa fie extinsa inclusiv la seria Terminator sau chiar si la Abyss pana la un punct. Asa ca un blockbuster marca James Cameron trebuie sa fie de fapt o telenovela foarte hi-tech.
Intr-un fel imi pare bine ca batranul James n-a pus mana pe Lord Of The Rins, pentru ca am fi ajuns sa vedem scene fierbinti cu Frodo si Gollum, dar asta nu-i scade prea mult din meritele sale cinematografie. Pentru ca, spre disperarea pretentiosilor nostri intelectuali care peroreaza ipocrit despre valorile cinematografiei europene, uitand ca au plans pe cine stie ce comedie romantica hollywoodiana cu o seara inainte, Avatar nu e un film prost. Avatar e o experienta vizuala, bazata pe o poveste simpla, cu care oricine se poate ralia usor. Si in fond, o poveste nobila, care, oricat de subtire si uzata ar fi, e refuzata probabil de cei care ar refuza-o daca li s-ar intampla in viata reala. Avatar nu merita premii pentru cel mai bun film, dar merita orice alt premiu cu conotatie tehnica.
Unii oameni, pretentiosi de genul celor din noua "gherila" catavenciana, care pare sa nu mai prea are treaba cu realitatea de cand are treaba cu Realitatea, au drame despre multii plutitori si animalele cu 6 picioare (vezi aici). Ca deh, in universul nostru exista reguli. Una de bun simt e sa stai in banca ta cand nu intelegi ce se intampla, doar ca, intr-adevar, regula gravitatiei are ceva mai mult succes. Dar cand critica te mananca precum un cancer, n-o sa ai niciodata imaginatie, placerea unei povesti si nici deschiderea catre diversitate. Si daca vorbim de o planeta alta decat batranul Pamant, mie mi se pare ca avem de a face cu un SF, SciFi, Science Fiction. Stiintifico-fantastic. Am o vaga impresie ca acest cuvant, "fantastic", nu e doar interjectia pe care o auzi in ultima vreme in Romania cand ninge iarna. Parca are un sens, nu stiu sigur, dar o sa-l intreb pe Jules Verne cand ma intalnesc cu el.
In rest, parerea mea, in ciuda ciudei pe care o am pe americani, e sa dati banu' pe Avatar, sa-i ingrasam contul lui James, pentru ca-si merita banii mai mult decat isi merita criticii maruntisul lor meschin. Pentru ca filmul in general are niste componente, care pot fi descoperite si la sfarsitul, pe genericele alea pe fond negru, unde apar toti negrii care au muncit acolo. Si una dintre componente este imaginea. Daca Avatar ar fi fost o piesa de teatru, probabil ca s-ar fi golit sala dupa prima replica. Dar nu e.
marți, 6 octombrie 2009
Haituiti-l !!!
Pe spinarea lui, Dan Diaconescu a ajuns sa-si faca studio nou si sa faca rating cu prostimea, oferind cretinilor din fata televizoarelor subiecte retarde ridicate la rang de “senzational” si mai nou “zapacitor”. Cu el in program zi de zi, si-au orientat ProTV sau Antena1 grilele catre productii cu manelisti, semanand scandalul, fitza, sangele, banul si prostul gust in fiecare stire, fiecare promo, fiecare generic. Cu el in peisaj, politica romana si-a regasit oratorul nebun de care diabetul lui CVT era sa ne priveze iar alde Base sau Nastase, deveniresa niste rele mai mici, preferabile. Cu el in mijlocul fotbalului, am ajuns sa apreciez gramatica fotbalistilor si frazele imposibile ale lui Dinu. Cu Gigi Becali, s-au schimbat multe.
Ce e mai rau, insa, e ca avandu-l pe el in Ghencea, am trait ani atat de negri, fotbalistic vorbind, umilitori, tristi si mocirlosi, incat nici cele cateva, foarte rare momente de semi-performanta n-au fost in stare sa-i lumineze, sa-i curete si sa ne dea vreo speranta.
Da, o fi Steaua o relicva a comunismului iar cei 44% dintre romanii amatori de fotbal care s-au declarat stelisti n-o fi numai savanti sau artisti de geniu. Dar cantitatea e mai relevanta decat orice, fie macar si prin prisma faptului ca reprezinta o constanta infioratoare peste epoci. Si ne pare rau, noua, celor 44%, daca acum niste zeci de ani, seful de la Caile Ferate n-a fost la fel de influent precum Valentin Ceausescu. Si tot la fel de rau ne pare ca Timisoarei i-au trebuit decenii intregi pana cand cineva sa vina si sa-si spele banii murdari pentru ca Banatul sa spere sa redevina poverbiala frunce. Asa ca, spre frustrarea eterna a lui Florin Calinescu, noi tot nu vom disparea. Tot nu ne vom desfiinta ci vom ramane aici, pentru ca, dupa ani si ani, tot la performantele Stelei se raporteaza toata lumea. Tot pe punctele muncite de Steaua ies altii in excursie in Europa. Tot invingerea Stelei e apogeul meschin al carierei sau chiar vietii unora. Tot amicalele Stelei fac mai mult rating decat derbyurile altora. Si pentru ca, oricat vrem sa traim in prezent, oricat am exagera cu vorbele si oricat ne-am infierbanta in declaratii sau scandari, trecutul Stelei e, cel putin deocamdata, mai mare decat trecutul, prezentul si viitorul celorlalte echipe.
Prezentul insa incepe sa ne scape printre maini, si asta nu pot accepta, pentru ca asta distruge viitorul. Pot sa accept multe. Pot sa inteleg indobitocirea oamenilor, pentru ca pana la urma e principiul optim de functionare al unei
societati, inca din vechime. Pot sa accept badarania, incompetenta, incultura, mancatul de seminte, dansatul pe manele, jegul ascuns sub haine scumpe, pentru ca, din pacate, pe nici una dintre acestea nu le-a inventat Becali. Sunt doar aspecte cotidiene, care nu-mi convin, dar pe care stiu ca nu le pot schimba, cel putin nu usor. Epitete vechi de cand lumea. Insa cand toate acestea se insumeaza la conducerea Stelei, ei bine, asta nu mai pot sa accept. Ce-i drept, incep sa se insumeze peste tot, de la cel mai amarat colt de strada si pana la Palatul Victoria si poate ca de aici ar trebui inceputa o revolutie, dar probabil ca odata la 20 de ani e cam des pentru natia asta.
Poate ca as inghiti certuri si scandaluri si prost gust, in schimbul performantei. Poate ca m-as “vinde” principial pentru o bucurie sufleteasca. Dar nu cred ca voi avea nici macar sansa asta. Cat timp Becali va fi la conducerea Stelei, nu scandalul sau prostul gust vor fi problema. Marile drame vor fi lipsa de orizont, incoerenta, inconsistenta, mediocritatea. Nu vom avea un plan. Ne vor lipsi strategii si strategiile. Vor veni jucatori de doi bani, anuntati si platiti ca mari talente si vor pleca precum niste javre batute. Vor veni antrenori de compromis si vor ramane atat timp cat tine compromisul. Vom asista la dominatia lipsei de logica, la jucatori platiti ca sa plece in timp ce cei adusi gratis n-au loc nici in curtea scolii, la jucatori ridicati in slavi si desfiintati in aceeasi fraza agramata, fara cap si coada, debitata de mintea unuia pentru care meseria de cioban e chiar si ea prea dificila. Cat timp Becali va fi la conducerea Stelei, nu vom avea performante. Va fi doar o specula ieftina, ca cea din Pipera, bani aruncati degeaba cu titlu pretentios de investitie, cu care apoi sa poate fi scosi ochii contestatarilor.
Asa ca haituiti-l. Nu-l slabiti nici o secunda! Nu-l iertati si mai ales nu-l credeti! Nu va lasati pacaliti nici o clipa! Sa plece! Sa dispara! Nu stiu cine ar trebui sa vina, cine e omul magic capabil sa construiasca o afacere viabila, nu o gaura neagra cu care sa isi manance averea pentru un trofeu meschin, pentru ca apoi sa micsoreze salariile si sa inghete investitiile pentru ca nu-si mai poate permite sa intretina Maybach-ul. N-am solutia perfecta, n-am vreun as in maneca si nici un cumparator in sufragerie. Stiu doar ca trebuie sa existe solutii. Mai stiu sigur insa ca se vor gasi multi nostalgici care sa zica ca era mai bine pe vremea lui (cum s-au gasit si cu Nea Nicu). Insa, eu unul, prefer o echipa de mijlocul clasamentului cu pretentii de campioana, decat o fosta compioana fara pretentii.
Haituiti-l! Nu-l scapati! Doar nu faceti rau jucatorilor. Incurajati echipa! Incurajati-l si pe el sa plece. Puteti sa o faceti frumos. Elegant. Pastrandu-va blazonul. Ganditi-va la asta! Ganditi-va bine! Nu faceti rau altora, insa pe el chinuiti-l. Constant. Determinat. Neobosit. Cu ura. Cu constiinta. Macinati-i nervii, distrugeti-i siguranta, inoculati-i frica. Pana pleaca. Apoi uitati-l. Definitiv
Ce e mai rau, insa, e ca avandu-l pe el in Ghencea, am trait ani atat de negri, fotbalistic vorbind, umilitori, tristi si mocirlosi, incat nici cele cateva, foarte rare momente de semi-performanta n-au fost in stare sa-i lumineze, sa-i curete si sa ne dea vreo speranta.
Da, o fi Steaua o relicva a comunismului iar cei 44% dintre romanii amatori de fotbal care s-au declarat stelisti n-o fi numai savanti sau artisti de geniu. Dar cantitatea e mai relevanta decat orice, fie macar si prin prisma faptului ca reprezinta o constanta infioratoare peste epoci. Si ne pare rau, noua, celor 44%, daca acum niste zeci de ani, seful de la Caile Ferate n-a fost la fel de influent precum Valentin Ceausescu. Si tot la fel de rau ne pare ca Timisoarei i-au trebuit decenii intregi pana cand cineva sa vina si sa-si spele banii murdari pentru ca Banatul sa spere sa redevina poverbiala frunce. Asa ca, spre frustrarea eterna a lui Florin Calinescu, noi tot nu vom disparea. Tot nu ne vom desfiinta ci vom ramane aici, pentru ca, dupa ani si ani, tot la performantele Stelei se raporteaza toata lumea. Tot pe punctele muncite de Steaua ies altii in excursie in Europa. Tot invingerea Stelei e apogeul meschin al carierei sau chiar vietii unora. Tot amicalele Stelei fac mai mult rating decat derbyurile altora. Si pentru ca, oricat vrem sa traim in prezent, oricat am exagera cu vorbele si oricat ne-am infierbanta in declaratii sau scandari, trecutul Stelei e, cel putin deocamdata, mai mare decat trecutul, prezentul si viitorul celorlalte echipe.
Prezentul insa incepe sa ne scape printre maini, si asta nu pot accepta, pentru ca asta distruge viitorul. Pot sa accept multe. Pot sa inteleg indobitocirea oamenilor, pentru ca pana la urma e principiul optim de functionare al unei
societati, inca din vechime. Pot sa accept badarania, incompetenta, incultura, mancatul de seminte, dansatul pe manele, jegul ascuns sub haine scumpe, pentru ca, din pacate, pe nici una dintre acestea nu le-a inventat Becali. Sunt doar aspecte cotidiene, care nu-mi convin, dar pe care stiu ca nu le pot schimba, cel putin nu usor. Epitete vechi de cand lumea. Insa cand toate acestea se insumeaza la conducerea Stelei, ei bine, asta nu mai pot sa accept. Ce-i drept, incep sa se insumeze peste tot, de la cel mai amarat colt de strada si pana la Palatul Victoria si poate ca de aici ar trebui inceputa o revolutie, dar probabil ca odata la 20 de ani e cam des pentru natia asta.
Poate ca as inghiti certuri si scandaluri si prost gust, in schimbul performantei. Poate ca m-as “vinde” principial pentru o bucurie sufleteasca. Dar nu cred ca voi avea nici macar sansa asta. Cat timp Becali va fi la conducerea Stelei, nu scandalul sau prostul gust vor fi problema. Marile drame vor fi lipsa de orizont, incoerenta, inconsistenta, mediocritatea. Nu vom avea un plan. Ne vor lipsi strategii si strategiile. Vor veni jucatori de doi bani, anuntati si platiti ca mari talente si vor pleca precum niste javre batute. Vor veni antrenori de compromis si vor ramane atat timp cat tine compromisul. Vom asista la dominatia lipsei de logica, la jucatori platiti ca sa plece in timp ce cei adusi gratis n-au loc nici in curtea scolii, la jucatori ridicati in slavi si desfiintati in aceeasi fraza agramata, fara cap si coada, debitata de mintea unuia pentru care meseria de cioban e chiar si ea prea dificila. Cat timp Becali va fi la conducerea Stelei, nu vom avea performante. Va fi doar o specula ieftina, ca cea din Pipera, bani aruncati degeaba cu titlu pretentios de investitie, cu care apoi sa poate fi scosi ochii contestatarilor.
Asa ca haituiti-l. Nu-l slabiti nici o secunda! Nu-l iertati si mai ales nu-l credeti! Nu va lasati pacaliti nici o clipa! Sa plece! Sa dispara! Nu stiu cine ar trebui sa vina, cine e omul magic capabil sa construiasca o afacere viabila, nu o gaura neagra cu care sa isi manance averea pentru un trofeu meschin, pentru ca apoi sa micsoreze salariile si sa inghete investitiile pentru ca nu-si mai poate permite sa intretina Maybach-ul. N-am solutia perfecta, n-am vreun as in maneca si nici un cumparator in sufragerie. Stiu doar ca trebuie sa existe solutii. Mai stiu sigur insa ca se vor gasi multi nostalgici care sa zica ca era mai bine pe vremea lui (cum s-au gasit si cu Nea Nicu). Insa, eu unul, prefer o echipa de mijlocul clasamentului cu pretentii de campioana, decat o fosta compioana fara pretentii.
Haituiti-l! Nu-l scapati! Doar nu faceti rau jucatorilor. Incurajati echipa! Incurajati-l si pe el sa plece. Puteti sa o faceti frumos. Elegant. Pastrandu-va blazonul. Ganditi-va la asta! Ganditi-va bine! Nu faceti rau altora, insa pe el chinuiti-l. Constant. Determinat. Neobosit. Cu ura. Cu constiinta. Macinati-i nervii, distrugeti-i siguranta, inoculati-i frica. Pana pleaca. Apoi uitati-l. Definitiv
joi, 13 august 2009
Si m-am hotarat sa scriu
Sunt moldovean nascut din parinti ardeleni si trait in Bucuresti de mai bine de 15 ani. Nu-mi dau seama ce va spune asta, cu siguranta unii pot gasi tot felul de aspecte neplacute in aceasta diversitate de influente pe care viata mi-a oferit-o. Eu zic ca mi-a oferit-o cadou si sunt tare mandru de ea, pentru ca am luat, zic eu, cat am putut de mult din ce-i mai bun din toate partile. Am crescut cu lapte de la tzatza vacii, mananc mamaliga cu aproape orice (ok, nu chiar si cu paine, ca francezii care venisera pe la noi cu autoare prin '90 si isi indindeau cu nonsalanta mamaliga pe paine neagra, dupa care le era jena sa spuna ca nu le place. Ce-i drept, apoi nu le era jena sa manance cate o oala de sarmale si nici sa vina an de an aducandu-ne in ajutor tot felul de rahaturi de care nu aveam nevoie ca sa mamance si ei bine odata in viata lor. Ma rog, am inchis paranteza).
Ca sa continui cu enumerarea anterioara, imi place palinca in egala masura cu un cognac bun (apropos, aviz amatorilor, spirtoasa din sticla cu eticheta pe care scrie Alexandrion nu se califica la denumirea de cognac), urasc ce se intampla in tara asta dar foarte probabil nu o sa plec niciodata din ea, imi place fotbalul, tu-i mama masi, desi asta am ajuns sa o recunosc cu jena in fata prietenilor mai culti, am par lung, cioc blond, burta si o unghie la degetul drept de la piciorul mare (cum zicea Graur despre Maradona in 90) sub forma unui acoperis maramuresean si groasa ca o carapace de broasca.
Fumez ca un turc, desi culmea, aproape toti turcii pe care ii cunosc sunt nefumatori, nu ma duc la sala, mananc mult si gras, cu pofta, frate, cu pofta, da!?!, bat (sau cant) la tobe, dupa cum vreti sa numiti aceasta activitate, ma ocup cu concerte, scene, boxe, fiare si alte asemenea, m-as muta undeva la tara, departe de Bucuresti, dar munca ce-o prestez si care imi mai si place nu prea o pot face departe de betoanele, praful si jegul asta.
Am vrut sa-mi fac un blogg culinar, ca deh, mai gatim intre noi uneori, chestii mai deosebite. Gatesc, uneori fantastic, de cele mai multe ori ok, mai si ratez ocazional. Am vrut sa imi fac un blogg foto, ca deh, mai pozez cate ceva din cand in cand, dar nu suficient de des ca sa am subiecte. Am vrut sa imi fac un blog muzical, dar am realizat ca oricum fac asta intr-un fel sau altul in paginile www.metalfan.ro. Si am mai vrut sa imi fac un blog de ura, unul politic, nervos, in care sa imi vars furia pe rahaturile si nedreptatile care se intampla in tarisoara asta si pe si "rautacismele™" pe care le spun unii sau altii.
De fapt, cred ca nu vroiam sa imi fac un blogg. Ai mei se pare ca, pe langa multe lucruri bune pe care mi le-au oferit, mi-a gresit un pic zodia, din care am iesit un pic inconstant, nehotarat, plin de idei bune si executand mai putin bine. Asa ca nu stiu ce se va alege de pagina asta. Sa vedem cat ma tin nervii.... vorba unui taximetrist cu care doamna mea mergea la un moment dat spre un concert si care, odata la 2 fraze zicea... "ma lasa nervii..... dom'le, ma lasa nervii"
Deci ne auzim/vedem/citim noi. Din cand in cand.
Ca sa continui cu enumerarea anterioara, imi place palinca in egala masura cu un cognac bun (apropos, aviz amatorilor, spirtoasa din sticla cu eticheta pe care scrie Alexandrion nu se califica la denumirea de cognac), urasc ce se intampla in tara asta dar foarte probabil nu o sa plec niciodata din ea, imi place fotbalul, tu-i mama masi, desi asta am ajuns sa o recunosc cu jena in fata prietenilor mai culti, am par lung, cioc blond, burta si o unghie la degetul drept de la piciorul mare (cum zicea Graur despre Maradona in 90) sub forma unui acoperis maramuresean si groasa ca o carapace de broasca.
Fumez ca un turc, desi culmea, aproape toti turcii pe care ii cunosc sunt nefumatori, nu ma duc la sala, mananc mult si gras, cu pofta, frate, cu pofta, da!?!, bat (sau cant) la tobe, dupa cum vreti sa numiti aceasta activitate, ma ocup cu concerte, scene, boxe, fiare si alte asemenea, m-as muta undeva la tara, departe de Bucuresti, dar munca ce-o prestez si care imi mai si place nu prea o pot face departe de betoanele, praful si jegul asta.
Am vrut sa-mi fac un blogg culinar, ca deh, mai gatim intre noi uneori, chestii mai deosebite. Gatesc, uneori fantastic, de cele mai multe ori ok, mai si ratez ocazional. Am vrut sa imi fac un blogg foto, ca deh, mai pozez cate ceva din cand in cand, dar nu suficient de des ca sa am subiecte. Am vrut sa imi fac un blog muzical, dar am realizat ca oricum fac asta intr-un fel sau altul in paginile www.metalfan.ro. Si am mai vrut sa imi fac un blog de ura, unul politic, nervos, in care sa imi vars furia pe rahaturile si nedreptatile care se intampla in tarisoara asta si pe si "rautacismele™" pe care le spun unii sau altii.
De fapt, cred ca nu vroiam sa imi fac un blogg. Ai mei se pare ca, pe langa multe lucruri bune pe care mi le-au oferit, mi-a gresit un pic zodia, din care am iesit un pic inconstant, nehotarat, plin de idei bune si executand mai putin bine. Asa ca nu stiu ce se va alege de pagina asta. Sa vedem cat ma tin nervii.... vorba unui taximetrist cu care doamna mea mergea la un moment dat spre un concert si care, odata la 2 fraze zicea... "ma lasa nervii..... dom'le, ma lasa nervii"
Deci ne auzim/vedem/citim noi. Din cand in cand.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
